Care a fost primul instrument muzical? Dovezi arheologice

Nu există un singur artefact pe care arheologii să-l poată numi cu încredere „primul instrument muzical”. Oamenii puteau cânta, bate din palme, bate din picior, fluiera sau lovi obiecte între ele cu mult înainte de a confecționa instrumente care s-au păstrat în pământ. Prin urmare, cea mai veche muzică poate fi mult mai veche decât cel mai vechi instrument pe care îl putem dezgropa.

Cele mai clare dovezi timpurii provin de la flaute din os și fildeș, lucrate cu grijă, descoperite în peșterile din Jura Șvabă, în Germania de astăzi. Aceste descoperiri arată că oamenii moderni aveau o tradiție consolidată a confecționării de instrumente cu peste 35.000 de ani în urmă. Ele nu dovedesc că flautul a fost primul instrument al omenirii.

De ce primul instrument este imposibil de identificat

Arheologia păstrează piatra, osul, scoica și lutul ars mult mai bine decât lemnul, pielea, fibrele vegetale sau tărtăcuța. O răzătoare din lemn, o tobă din piele sau o zornăitoare din semințe pot dispărea complet, în timp ce un flaut din os din aceeași perioadă se poate păstra. Prin urmare, mărturiile arheologice sunt înclinate în favoarea materialelor durabile.

Nici muzica nu are nevoie de un obiect separat. Vocea și corpul omenesc pot produce melodie, puls, accent și mișcare coordonată. Deoarece cântul și percuția corporală nu lasă urme fosile directe, nicio săpătură nu poate stabili când au făcut oamenii muzică pentru prima dată.

Care este cel mai vechi instrument muzical identificat cu certitudine?

Cei mai puternici candidați sunt flautele din paleoliticul superior din Jura Șvabă, în sud-vestul Germaniei. Cercetătorii au descris un flaut aproape complet din peștera Hohle Fels, făcut dintr-un radius de vultur sur, împreună cu fragmente de flaute din fildeș de mamut. Descoperirile aparțin perioadei aurignaciene și documentează o tradiție muzicală dezvoltată cu peste 35.000 de ani calendaristici în urmă.

Alte flaute de la Geißenklösterle și Vogelherd susțin aceeași imagine. Realizarea orificiilor pentru degete în osul de pasăre cerea planificare și control. Confecționarea unui flaut din fildeș era și mai dificilă: meșterul trebuia să despice un colț, să modeleze două jumătăți potrivite, să le scobească și să le îmbine suficient de strâns pentru a forma o coloană de aer. Acestea erau instrumente concepute ca atare, nu obiecte care rezonau din întâmplare.

Imagine: Dalbera, prin Wikimedia Commons, CC BY 2.0. Exemplarul de la Divje Babe din imagine este controversat; nu face parte dintre flautele din Jura Șvabă identificate cu certitudine.

Ce se știe despre „flautul” de la Divje Babe?

Un os perforat de urs de peșteră de la Divje Babe, în Slovenia, este uneori prezentat drept un flaut neanderthalian și datat mult mai devreme decât descoperirile din Germania. Interpretarea sa rămâne disputată. Unii cercetători văd orificii plasate intenționat și dovezi de utilizare ca instrument; alții susțin că dinții carnivorelor și deteriorările ulterioare pot explica urmele.

Din acest motiv, este mai bine ca Divje Babe să fie descris drept un instrument posibil, nu drept un răspuns definitiv. Flautele din Jura Șvabă sunt mai târzii, dar modul lor de confecționare și scopul lor muzical sunt mult mai larg acceptate.

Au existat instrumentele de percuție înaintea flautelor?

Se poate, dar dovezile nu o pot demonstra. Lovirea între ele a pietrelor, bețelor, scoicilor sau bucăților de lemn este o modalitate evidentă de a crea un puls. Trunchiurile scobite, ramele acoperite cu piele și zornăitoarele sunt, de asemenea, instrumente timpurii plauzibile. Majoritatea ar fi greu de deosebit de uneltele obișnuite sau de obiectele naturale, iar multe s-ar fi descompus.

Arheologii au găsit în diferite părți ale lumii zornăitoare, tobe, bullroarere, răzătoare și obiecte percutate mai târzii. Niciunul nu ne permite să identificăm momentul în care un om a tratat pentru prima dată sunetul produs ritmic drept muzică. A numi un trunchi scobit „primul instrument” este, prin urmare, o ipoteză rezonabilă, nu un fapt arheologic.

Alte descoperiri timpurii importante

Flautele din os de la Jiahu

La Jiahu, în provincia Henan din China, arheologii au recuperat flaute complete făcute din oase de aripă de cocor cu creștet roșu. Ele datează din neoliticul timpuriu, aproximativ 7000–5700 î.Hr. Mai multe păstrează între cinci și opt orificii pentru degete, iar la un exemplar bine conservat s-a cântat și a fost analizat acustic. Sunt mult mai recente decât fragmentele paleolitice europene, dar se numără printre cele mai vechi instrumente complete, cântabile, datate precis, capabile de mai multe note.

Cornuri din scoică

O scoică mare de melc marin (conch) din peștera Marsoulas, în Franța, a fost modificată și folosită ca instrument de suflat acum aproximativ 18.000 de ani. Astfel de descoperiri arată că primii meșteri de instrumente nu se bazau pe un singur model sau material. Osul, fildeșul, scoica, lemnul, pielea și materia vegetală ofereau moduri diferite de a controla sunetul.

Primele instrumente cu coarde și tobe

Instrumentele cu coarde și tobele cu membrană sunt deosebit de greu de urmărit, deoarece părțile lor esențiale se descompun. Dovezile arheologice și artistice ulterioare documentează harpe, lire, lăute și tobe în mai multe civilizații timpurii, dar aceste instrumente sofisticate trebuie să fi avut etape de dezvoltare anterioare care nu s-au păstrat.

Cum recunosc arheologii un instrument

Un os perforat nu este automat un flaut, iar un obiect gol pe dinăuntru nu este automat o tobă. Cercetătorii compară mai multe tipuri de dovezi:

• Urme de prelucrare: Orificiile au fost tăiate, răzuite, găurite sau doar mușcate și rupte?
• Model și distanțare: Formează deschiderile o dispunere intenționată, potrivită pentru schimbarea înălțimii sunetului?
• Uzură și reziduuri: Există urme compatibile cu manevrarea, suflarea sau lovirea repetată?
• Context arheologic: A fost obiectul recuperat dintr-un strat sigur și datat, și nu din sedimente amestecate?
• Testare acustică: Poate o replică să producă un sunet controlabil fără adăugarea unor elemente care nu există pe obiectul descoperit?

Niciun test nu lămurește singur fiecare caz. O identificare solidă provine din mai multe linii de dovezi care indică aceeași direcție.

De la unelte sonore la familii de instrumente

De-a lungul timpului, meșterii au învățat să controleze diferite surse de vibrație. Organologia modernă grupează adesea instrumentele după ceea ce vibrează:

Familie	Ce vibrează	Exemple
Idiofone	Corpul instrumentului însuși	Clapete, zornăitoare, clopote
Membranofone	O membrană întinsă	Tobe cu ramă, tobe în formă de pocal
Aerofone	O coloană de aer	Flaute, fluiere cu ancie, cornuri
Cordofone	Una sau mai multe corzi întinse	Harpe, lăute, țitere

Această evoluție nu a fost o linie dreaptă de la „primitiv” la „avansat”. O simplă zornăitoare poate susține ritualuri și dansuri complexe, în timp ce un flaut lucrat cu grijă cere o măiestrie sofisticată. Comunitățile au ales materiale și modele potrivite muzicii, mediului și vieții lor sociale.

Ce ne spun de fapt primele flaute

Flautele din Germania arată că muzica era deja consolidată atunci când oamenii moderni trăiau în Europa epocii glaciare. Construcția standardizată, orificiile plasate cu grijă și folosirea mai multor materiale sugerează cunoștințe împărtășite, nu un experiment izolat. Muzica ar fi putut însoți dansul, povestirea, ceremoniile, învățarea, curtarea sau legăturile sociale, dar un artefact nu ne poate spune exact în ce context a fost folosit.

Concluzia cea mai prudentă este una modestă: comportamentul muzical este mai vechi decât mărturiile păstrate, iar la începutul paleoliticului superior oamenii confecționau deja instrumente de suflat realizate cu măiestrie tehnică.

Întrebări frecvente

Care a fost primul instrument muzical?

Nu știm. Vocea și percuția corporală ar putea fi anterioare instrumentelor confecționate, iar obiectele timpurii din lemn, piele sau plante s-ar putea să nu se fi păstrat.

Care este cel mai vechi instrument acceptat pe scară largă?

Flautele din os și din fildeș de mamut din Jura Șvabă, în Germania, se numără printre cele mai vechi instrumente identificate cu certitudine. Ele documentează muzica de acum peste 35.000 de ani, iar straturile arheologice asociate sunt adesea plasate în jurul a 40.000 de ani în urmă.

Este osul de la Divje Babe cel mai vechi flaut?

Posibil, dar afirmația este contestată. Cercetătorii nu sunt de acord dacă orificiile sale au fost făcute ca parte a unui instrument sau au rezultat din deteriorări produse de carnivore și din procese ulterioare.

Au fost inventate tobele înaintea flautelor?

Este plauzibil, deoarece mâinile, bețele, pieile și lemnul scobit pot crea ritm. Mărturiile arheologice nu pot demonstra în prezent care a apărut primul.

Care este cel mai vechi instrument la care se poate cânta?

Flautele din os de cocor de la Jiahu, vechi de aproximativ 9.000 de ani, se numără printre cele mai vechi instrumente complete, cântabile, datate cu certitudine, capabile de mai multe note.

Un răspuns mai bun decât numirea unui singur obiect

Căutarea primului instrument nu se încheie cu un singur flaut, o singură tobă sau o singură zornăitoare. Dovezile dezvăluie în schimb două istorii diferite: o istorie invizibilă a vocilor, a mișcării și a surselor de sunet perisabile, și o istorie vizibilă, păstrată în os, fildeș și scoică. Prima rămâne dincolo de arheologie. A doua arată că oamenii erau deja meșteri de instrumente pricepuți acum zeci de mii de ani.

S-ar putea să vă placă și: Cinci instrumente etnice ușor de învățat pentru începători

Bază documentară: N. J. Conard, M. Malina și S. C. Münzel, „New flutes document the earliest musical tradition in southwestern Germany”, Nature 460 (2009); J. Zhang și colaboratorii, „Oldest playable musical instruments found at Jiahu”, Nature 401 (1999).